Dictionar Economic

- postat în data de 15 Martie 2009

1. efectul de asimetrie (sau efectul asimetric, sau, încă, şocul asimetric): variaţii eterogene ale comportamentului economic, din punctul de vedere al unor „axe de simetrie” economică: creşteri vs scăderi ale unor variabile, public vs privat, intern vs extern, termen scurt vs termen lung etc.

2. efectul de substituire: înlocuirea reciprocă, fie pe curba de indiferenţă, fie în apropierea acesteia, a două variabile în generarea/conservarea/variaţia unui fenomen economic dat. Substituirea se poate referi la o substituire sincronică (în acest caz, avem substituire între două variabile la un moment dat) sau substituire diacronică (în acest caz, avem substituire între valorile aceleiaşi variabile, în două momente diferite).[1] De reţinut, din cele de mai sus, concluzia că relaţia de substituibilitate generează variaţii de sens contrar ale variabilelor implicate în această relaţie.

- utilitate în analiza economică: ia în considerare modificările de comportament generate de ratele acceptabile de înlocuire reciprocă ale diferitelor variabile economice; substituirea este responsabilă de multe efecte adverse, aparent inexplicabile pe baza teoriei standard şi, în consecinţă, luarea ei în considerare este de natură să sporească acurateţea modelării şi, mai ales, a predicţiilor unui model cantitativ.

3. efectul de complementaritate: este efectul generat de anumite afinităţi de comportament care generează asocieri ale variaţiei unor variabile, în funcţie de variaţiile altei (altor) variabile. Relaţia de complementaritate este generată de considerente teoretice (şi, desigur, este testabilă şi testată empiric) şi se caracterizează prin faptul că, spre deosebire de relaţia de substituibilitate, sensul variaţiilor variabilelor asociate este acelaşi.

- utilitate în analiza economică: ia în considerare modificările de comportament ale unor variabile, generate de modificările de comportament al altei (altor) variabile, pe baza relaţiei intrinseci de complementaritate dintre prima şi cealaltă (celelalte) variabilă (variabile).[2]

4. efectul de gap (sau de ecart): o diferenţă absolută sau relativă (după necesităţile analizei) între valoarea măsurată a unei variabile (adică, valoarea ei efectivă) şi valoarea aşteptată (dorită)[3] a ei. Gap-ul introduce în comportamentul economic o tensiune, asemenea tensiunii induse de orice gradient, care poate fi extrem de utilă analistului în demersul său de modelare a fenomenului sau procesului economic în cauză, deoarece îi indică direcţia, uneori chiar viteza sau acceleraţia care vor caracteriza o anumită variabilă economică, de obicei o variabilă dependentă (rezultativă, endogenă).

5. efectul de multiplicare/divizare: fenomenul de variaţie supraunitară/subunitară a unei variabile dependente în raport cu variaţia unei variabile independente. În procesul economic funcţionează numeroase asemenea „mecanisme”, pe care se bazează multe dintre politicile de ajustare, îndeosebi pe termen mediu şi lung. Multiplicatorul investiţiei autonome, multiplicatorul comerţului exterior, multiplicatorul fiscal, multiplicatorul/divizorul evaziunii fiscale, sunt doar câteva exemple, dintre cele mai cunoscute care afectează (şi, uneori, generează) comportamentul actorilor economici.

- utilitate în analiza economică: ia în considerare diferitele variaţii ale unei variabile dependente, care sunt proporţionale cu variaţia variabilei independente dar nu în raport de 1:1 ci fie într-un raport supraunitar (multiplicare) fie într-unul subunitar (divizare).

6. efectul de accelerare/decelerare: fenomenul de antrenare/inhibare a variaţiei unei variabile dependente ca rezultat cauzal al variaţiei unei variabile independente.

- utilitate în analiza economică: aceste concepte iau în considerare fenomenele de antrenare sau de inhibare care apar frecvent în economie şi în comportamentele actorilor economici; importanţa lor rezidă în faptul că descriu, într-un mod destul de satisfăcător, mecanismele de transmitere a impulsurilor sau a şocurilor.[4]

7. efectul de anticipare/inerţie: fenomenul prin care decizia prezentă a unui actor economic este influenţată (ia în calcul) valori (sau variaţii) viitoare/trecute ale variabilelor de comandă (variabile care fundamentează decizia curentă).[5]

- utilitate în analiza economică: iau în considerare diferitele neomogenităţi de amplitudine, de direcţie sau de viteză (rată) ale variaţiei variabilei în cauză, comparativ cu cazul „ortodox”. [6]

8. efectul de crowding-out: fenomenul prin care acţiunea/decizia unui agent (actor economic) fie împiedică/limitează acţiunea/decizia similară a unui alt agent, fie măreşte costul acestei acţiuni/decizii similare.[7]

- utilitate în analiza economică: ia în considerare diferitele limitări sau îngustări de acţiune, ceea ce explică anumite comportamente sau decizii ale agenţilor, în afara unor determinări directe; de fapt, este vorba despre crearea, în mediul economic, a unor determinări (cauzalităţi) obiective, în raport cu determinările care depind de criteriile subiective de optimizare a comportamentului.

9. efectul de preferinţă/aversiune: fenomenele prin care acţiunea/decizia unui agent este influenţată (uneori, în mod esenţial) de evaluări subiective (exogene raţionalităţii economice).[8]

- utilitate în analiza economică: iau în considerare cauzalităţi care, deşi nu pot fi cuantificate, pot influenţa structura unor ecuaţii de comportament; prin introducerea, pur şi simplu, a unor proprietăţi matematice care să descrie aceste influenţe, pot fi explicate multe dintre deciziile care par „neraţionale” sau, în orice caz, suboptime;

10. efectul de netezire: fenomenul de a desfăşura acţiuni sau de a lua decizii care să elimine vârfurile/căderile în variaţia unor variabile economice sau, în unele cazuri, de a minimiza (la limită, elimina) gap-urile dintre valoarea dorită a unei variabile şi valoarea prezumată a ei.[9]

- utilitate în analiza economică: ia în considerare un „obiectiv” raţional (de fapt, este vorba, mai degrabă, despre un mijloc pentru atingerea unui obiectiv), şi anume acela de a elimina atât vârfurile unei variabile economice cât şi „căderile” sale; pentru modelare, aspectul este foarte important, deoarece explică comportamentele dintr-o perspectivă temporală foarte lungă, deseori, la nivelul întregii vieţi a agentului (individ sau firmă).

11. efectul de prag: fenomenul prin care variaţia unei variabile (fie ea exogenă sau endogenă) este limitată, prin natura însăşi a procesului economic în cauză sau prin considerente teoretice, de paradigmă explicativă.

- utilitate în analiza economică: ia în considerare diferitele valori ale unor variabile economice care constituie, pentru comportamentul economic asociat, blocaje absolute; din punct de vedere formal, valorile de prag vor constitui valori asimptotice ale variabilei implicate;[10]

12. efectul de termen scurt/termen lung: fenomenul care face ca un anumit comportament (sau o anumită variaţie a unei variabile – fie ea exogenă sau endogenă) să difere, deseori în mod radical, după cum analiza sau fundamentarea deciziei privind acţiunea economică este realizată pe termen scurt sau pe termen lung;[11]

- utilitate în analiza economică: se creează posibilitatea de a lua în considerare faptul că variaţia unei anumite variabile economice produce sau nu efecte, după cum analistul (observatorul) sau agentul economic, are în vedere un orizont de timp scurt sau unul lung.

13. efectul de neutralitate/non-neutralitate: este fenomenul care califică sensibilitatea unei variabile endogene la variaţia unei variabile exogene (cele două variabile se presupun, desigur, a se afla în relaţii de interacţiune cauzală sau, cel puţin, funcţională); dacă variaţia variabilei endogene este influenţată de variaţia variabilei exogene, atunci ne aflăm în prezenţa fenomenului de non-neutralitate, iar dacă avem cazul opus, ne aflăm în prezenţa fenomenului de neutralitate;[12]

- utilitate în analiza economică: se ia în considerare producerea sau nu a unui efect economic, după cum relaţia dintre variabilele implicate este una de non-neutralitate, respectiv de neutralitate.[13]

14. efectul de vâscozitate/capilaritate: se referă la proprietatea unui mediu economic de a restricţiona/fluidiza, sub aspectul vitezei (şi al acceleraţiei) variaţia unor variabile economice. La limită, vâscozitatea se poate transforma, pur şi simplu, într-un prag.[14] Capilaritatea mai are o conotaţie importantă: pe aceea de a permite variaţia unei variabile economice într-o direcţie, cu o amplitudine sau cu o viteză/acceleraţie neprescrise sau chiar „interzise” de teoria ortodoxă.[15]

- utilitate în analiza economică: ia în considerare diferitele neomogenităţi sau permisivităţi ale mediului economic, care pot fi, în modelare, de reală importanţă, deoarece reclamă lag-uri sau coeficienţi de corecţie a amplitudinii sau vitezei/acceleraţiei unor variabile rezultative sau chiar exogene.[16]

15. efectul gravitaţional (de atractor): se referă la apariţia unor fenomene de generare sau intensificare sau grăbire a unor procese economice, fie din punct de vedere spaţial, fie din alte perspective interesante sub aspect economic, ca urmare a unor anumite evoluţii ale unor variabile economice; de fapt, prin efectul gravitaţional, se produc o serie de „atractori” economici care particularizează relaţiile de cauzalitate sau de condiţionare din economie.[17]

- utilitate în analiza economică: ia în considerare diferitele „linii” de acţiune economică, linii (direcţii) care, altfel, ar căpăta explicaţii mai complicate şi, posibil, mai puţin relevante; pentru modelare, un asemenea efect este important deoarece poate ajusta unii parametri de comportament care, aparent, nu au determinaţii identificabile de variaţie;

16. efectul de iluzie monetară: se referă la faptul că agenţii economici nu iau în considerare valorile reale ale variaţiilor variabilelor economice, ci doar pe cele nominale.

- utilitate în analiza economică: ia în considerare fundamentarea unor decizii şi comportamente pe baza variaţiei exclusiv a expresiei nominale a variabilelor economice analizate; pentru modelare, efectul este important sub aspectul determinării amplitudinii reacţiei agenţilor economici la variaţia unor variabile economice generatoare;

17. efectul de reversibilitate/ireversibilitate: se referă la faptul că, în acţiunea economică, unele stări ale sistemelor analizate pot bascula/nu pot bascula la starea iniţială (mai general, anterioară).[18]

18. efectul de hazard moral: se referă la modificarea comportamentului agenţilor economici, în condiţiile existenţei unei asigurări împotriva riscului; modificarea se produce în sensul scăderii aversiunii faţă de risc.[19]

- utilitate în analiza economică: ia în considerare diferitele modificări de comportament economic (inclusiv de grad de fundamentare a deciziilor economice) ca urmare a reducerii riscurilor, reducere determinată de o anumită formă de asigurare; în modelare, importanţa hazardului moral constă în furnizarea, către analist, a unei raţionalizări a comportamentului economic care nu ar fi putut fi extrasă, altfel, din modelul de raţionalitate ortodox al agentului în cauză.

19. efectul de miopie/non-miopie: se referă la caracteristica de comportament al acelor agenţilor economici care nu iau/iau în considerare un orizont de timp lung, în fundamentarea deciziilor şi acţiunilor lor.[20]

- utilitate în analiza economică: ia în considerare faptul că agenţii economici îşi vor fundamenta deciziile şi comportamentele luând/neluând în calcul un orizont de timp lung; pentru modelare, acest aspect este important pentru modelare deoarece ajută analistul să confere parametrilor de comportament al agenţilor economici acele ajustări care sunt grevate de luare/neluarea în considerare a termenului lung.

20. efectul de selecţie adversă[21]: se referă la fenomenul prin care o decizie instituţională (sau un anumit curs al evoluţiei pieţei economice) descurajează tocmai comportamentele dorite (sau elimină tocmai actorii economici doriţi) sau invers, încurajează tocmai comportamentele nedorite (sau atrage tocmai actorii economici nedoriţi)

- utilitate în analiza economică: efectul de selecţi adversă are o mare importanţă în modelare, întrucât ia în considerare variaţii (uneori importante) de decizie economică sau de comportament care, altfel, ar fi rămas în afara modelării, cu consecinţe negative asupra veridicităţii analizei dar, mai ales, asupra acurateţei predicţiilor economice realizate pe baza modelului.

21. efectul de fitil: se referă la fenomenul prin care un anumit proces economic se desfăşoară într-un mod extrem de localizat, fără a avea vreun impact semnificativ asupra mediului economic în care se desfăşoară. În plus, efectul de fitil asigură procesului în cauză o autoalimentare[22] cu resurse care susţin „combustia” economică necesară, până când procesul în cauză se stinge de la sine[23].

- utilitate în analiza economică: ia în considerare diferitele neomogenităţi de amplitudine, de direcţie sau de viteză (rată) a variaţiei variabilei în cauză, comparativ cu cazul „ortodox”; în plus, ia în considerare o anumită incapacitate (de diverse naturi) ca un anumit fenomen, deşi se produce, să nu aibă impact semnificativ asupra mediului în care se desfăşoară. De fapt, acest efect ar putea sta la baza explicării unei anumite lipse de comunicare sau a unei anumite lipse de impact a unui impuls, îndeosebi a unui impuls de tip non-imperativ – de exemplu, un impuls de politică monetară – asupra mediului vizat, ca întreg.

22. efectul Oedip: se referă la fenomenul prin care o predicţie economică făcută de către un actor economic (sau despre care actorul în cauză ia cunoştinţă) influenţează comportamentul actual al actorului în sensul îndreptării acţiunilor sale spre atingerea predicţiei (sau, dacă predicţia îi este indezirabilă, spre ratarea ei).[24] Din punct de vedere logic, aceasta înseamnă periclitarea predicţiei (iar unii autori consideră chiar că efectul Oedip reprezintă principiul pe baza căruia se poate aserta asupra imposibilităţii oricărei predicţii în domeniul economic sau social)

- utilitate în analiza economică: permite ajustarea comportamentului economic prin luarea în calcul a faptului că actorul economic în cauză cunoaşte ţinta la care trebuie să ajungă[25] şi, ca urmare, îşi structurează acţiunile economice conform acestei informaţii.

[1] Literatura de specialitate numeşte substituirea sincronică substituire intratemporală, iar substituirea diacronică substituire intertemporală.

[2] Este de menţionat faptul că efectul de complementaritate joacă un rol asemănător cu efectul gravitaţional. Deosebirea constă în faptul că relaţia de complementaritate este, asemenea relaţiei de substituibilitate, o relaţie limitată „natural”, intrinsec (există anumite rate de substituibilitate, ca şi anumite rate de complementaritate, numai acestea fiind viabile), pe când efectul gravitaţional nu are, în general, asemenea limitări intrinseci (deşi poate avea, evident, limitări extrinseci, de exemplu, limitări instituţionale). Desigur, faptul că efectul gravitaţional nu are limitări intrinseci poate fi considerat, la o analiză mai atentă, discutabil, totuşi (pot exista şi aici limitări generate de logica economică, de exemplu riscul unui colaps ca urmare a creşterii peste un anumit prag funcţional a economiilor de scară – vezi temerile recente apărute în ceea ce priveşte economia Chinei, etc.). Poate că o distincţie mai precisă între efectul de complementaritate şi efectul gravitaţional ar putea fi referită la faptul că limitările intrinseci ale celor două efecte sunt „ordonate” de criterii diferite: pentru efectul de complementaritate ele sunt „ordonate” de criterii de optimalitate (sau cel puţin de criterii de identitate – de exemplu conservarea curbei de indiferenţă) pe când, pentru efectul gravitaţional, acestea sunt „ordonate” de criterii de sustenabilitate.

[3] Deseori este vorba despre diferenţe (absolute sau relative) între valori efective şi valori potenţiale (ultimele fiind derivate din considerente teoretice sau metodologice), de exemplu gap-ul uzual în ceea ce priveşte PIB.

[4] În esenţă, aşa cum nu încetăm să repetăm, de fapt, modelarea (fie ea logică sau cantitativă, mai ales econometrică) nu este (sau nu ar trebui să fie) nici mai mult, dar nici mai puţin, decât descrierea mecanismelor de transmitere a impulsurilor (şocurilor). De observat, în acest punct, faptul că relaţiile de identitate (singurele care par a scăpa necesităţii de a modela impulsurile), la rândul lor, „stabilesc” gap-uri care, în calitate de gradienţi, vor induce impulsuri „naturale”, prin urmare, din punct de vedere teoretic, chiar şi relaţiile de identitate au potenţialul de a transmite impulsuri.

[5] Tot aici se încadrează şi aşa-numitul efect de suspendare, adică efectul care generează amânarea luării unei decizii, în dorinţa de a culege informaţii suplimentare în vederea creşterii gradului de fundamentare a deciziei în cauză. Efectul de suspendare este, după cum se poate, cu uşurinţă, observa, o specie de inerţie, de aceea nu va fi tratat distinct din punct de vedere metodologic. Din motive de unitate metodologică, se poate considera că anticiparea reprezintă un impuls de tip feed-before, în timp ce inerţia reprezintă un impuls de tip feed-back. Totuşi, din punct de vedere conceptual, există, încă, anumite incongruenţe: de exemplu, anticipaţiile extrapolative şi cele adaptive, se „inspiră” doar din trecut, deci, deşi sunt anticipaţii, ele sunt de natura feed-back-ului, iar anticipaţiile raţionale iau în calcul şi viitorul, deci ele sunt, propriu-zis, de tip feed-before. La un nivel de generalitate mai înalt, considerăm că atât anticipaţia cât şi inerţia pot fi considerate specii ale unui gen care ar putea fi denumit ajustare informaţională sau, mai exact, ajustare bazată pe informaţii (expresia englezească sună mai bine, ea ar fi information-based adjustment).

[6] Considerăm că lag-ul nu reprezintă un concept care ar trebui tratat în mod distinct în raport cu conceptele de anticipare/inerţie. Într-adevăr, lag-ul nu este altceva decât forma de manifestare, metodologică, a inerţiei, în timp ce anticiparea va lua forma, metodologică, de lead. Aşadar, perechea lags/leads este forma de manifestare a perechii inerţie/anticipare.

[7] Aşa cum se observă, este necesar să fie vorba despre acţiuni/decizii similare (de exemplu, care urmăresc acelaşi scop sau care au aceeaşi funcţie în economie). Cazul clasic este, aici, cel al evicţiunii de pe piaţa creditului bancar a sectorului privat de către guvern (sectorul public), prin acţiunea acestuia de a-şi finanţa deficitul bugetar prin împrumutul de la bănci (un efect echivalent îl are, desigur, şi împrumutul de la populaţie), împrumut care, pe de o parte reduce lichiditatea disponibilă în sistemul bancar comercial, iar, pe de altă parte, ridică rata nominală a dobânzii active.

[8] Preferinţa/aversiunea nu sunt, de fapt, complet în afara raţionalităţii economice (sau, cel puţin, nu sunt în afara posibilităţii de raţionalizare a lor, ceea ce le poate transforma în variabile endogene). Cu toate acestea, economiştii (inclusiv cei care elaborează modele de comportament economic) consideră preferinţa/aversiunea ca pe date exogene. La fel vom face şi noi în prezentul studiu. Exemple curente, în materie, sunt, pentru preferinţă – preferinţa pentru lichiditate, sau preferinţa pentru perioada curentă – iar pentru aversiune – aversiunea faţă de risc.

[9] Cazul clasic, aici, este, desigur, cel al netezirii (smoothing) consumului în ipoteza venitului permanent (vezi Friedman, M.) sau în ipoteza ciclului de viaţă (vezi Modigliani, F.) privind modelarea funcţiei de consum. De exemplu, în utilizarea filtrului Hodrick-Prescott pentru determinarea valorilor potenţiale ale unor variabile macroeconomice (de obicei, PIB). Aşa cum bine se ştie, filtrul Hodrick-Prescott aplicat PIB este o funcţie de tip lagrangean care netezeşte, în cadrul unei serii temporale, gap-ul PIB. Din punct de vedere teoretic, este vorba, desigur, despre eliminarea variaţiilor variabilei analizate care nu sunt generate de măsurile discreţionare de politică, ci de impulsurile endogene ale ciclului economic (de aceea, mulţi analişti utilizează, pur şi simplu, o funcţie de producţie, pentru a pune condiţiile de full-employment cu privire la factorii de producţie – de obicei a forţei de muncă).

[10] Nu se va confunda efectul de prag cu efectul gravitaţional (care va fi prezentat mai jos): efectul de prag este un efect pasiv, pe când efectul gravitaţional este unul activ, generativ. Să mai notăm faptul că efectul gravitaţional (care generează aşa-numiţii atractori în cazul dinamicelor neliniare) este specific sistemelor vii (în sensul logic definit mai sus şi nu în sensul riguros organic, clasic).

[11] Este bine de notat, aici, şi faptul că există variabile care, prin natura lor, acţionează pe termen scurt, respectiv pe termen lung: de exemplu, rata dobânzii de politică monetară a băncii centrale este o variabilă care acţionează pe termen scurt, pe când rata dobânzii la titlurile de stat este o variabilă care acţionează pe termen lung (10 ani, dacă este vorba despre rata dobânzii avută în vedere de criteriile de convergenţă nominală de la Copenhaga, pentru accederea în Sistemul Monetar European). În acelaşi timp, variaţiile unor variabile produc efecte (adică sunt luate în considerare de către agenţi) pe termen scurt (de exemplu, variaţia masei monetare) pe când variaţiile altor variabile produc efecte (adică sunt luate în considerare) pe termen lung (de exemplu, variaţia poziţiei fiscale a politicii guvernamentale).

[12] Nu trebuie neglijată o anumită suprapunere semantică între perechile termen scurt/termen lung şi, respectiv neutralitate/activitate, în sensul că instituirea caracteristicii de neutralitate/activitate (non-neutralitate) se produce, deseori, dar nu întotdeauna, şi în legătură cu luarea în considerare a termenului lung, respectiv scurt. Astfel, de exemplu, variaţia inflaţiei este non-neutrală, pe termen scurt, în raport cu variaţia ofertei de monedă, dar este neutrală, pe termen lung, în raport cu această ultimă variaţie.

[13] Ca şi în cazul pragurilor, de cele mai multe ori relaţiile de neutralitate/activitate (non-neutralitate) reprezintă aspecte de tip ipotetic (asumpţii), stipulate teoretic sau metodologic. În unele cazuri, aceste asumpţii reprezintă simplificări temporare, care se află în antecamera unor generalizări ulterioare.

[14] Revezi efectul de clichet al lui Duesenberry.

[15] De aceea, proprietăţile de vâscozitate/capilaritate sunt tratate, în general, în teoria, metodologia şi studiile empirice de economie, sub forma efectelor adverse/perverse.

[16] Considerăm că noţiunea de rigiditate (fie nominală, fie reală) reprezintă o specie a genului vâscozităţii (de exemplu, reprezintă un grad maxim de vâscozitate), de aceea nu reţinem, în mod distinct, efectul de rigiditate.

[17] De exemplu, formarea unei platforme industriale va atrage noi investiţii, ca urmare a faptului că cheltuielile de infrastructură vor fi mai mici comparativ cu situaţia în care n-ar exista o asemenea platformă; sau, adoptarea unei legi a responsabilităţii fiscale va atrage noi investitori (sau îi va încuraja să se extindă pe cei existenţi) ca urmare a anticipării unei stabilităţi financiare mai mari în viitor.

[18] Cazul cel mai cunoscut, aici, este cel al cheltuielilor de investiţii care nu mai pot fi recuperate în procesul de dezinvestire. Expresia consacrată pentru situaţia de ireversibilitate a acestor costuri este cea de sunk costs. Mai general, cum se ştie, problema reversibilităţii/ireversibilităţii poate fi analizată din punctul de vedere al proprietăţilor de ergodicitate a unor procese, dar asemenea dezvoltări nu aduc o valoare adăugată prea mare discuţiei de faţă. Unii autori vorbesc, în acelaşi context, despre efectul de histerezis. După cum se poate constata, efectul de histerezis este de natura unei ergodicităţi slabe, de aceea nu-l tratăm în mod distinct.

[19] De menţionat faptul că efectul de hazard moral nu se suprapune peste efectul de preferinţă/aversiune, nefiind, nici măcar o variantă particularizată a acestuia: în timp ce preferinţa/aversiunea sunt considerate variabile exogene, hazardul moral este una endogenă, generată, cum spuneam, de apariţia oricărei forme de asigurare a agentului economic (de exemplu, o asigurare împotriva calamităţilor naturale).

[20] Perechea de efecte de miopie/non-miopie nu se suprapune peste perechea de efecte pe termen scurt/pe termen lung. În ultimul caz este vorba despre luarea în considerare a caracteristicilor „naturale” (obiective) de producere şi de ordonare în timp a unor efecte economice, pe când în primul caz ne referim la anumite caracteristici psihologice (subiective) ale agenţilor economici, cu privire la modul în care-şi fundamentează comportamentul.

[21] Cunoscutele efecte de selecţie/stimulare adversă au fost stabilite de Stiglitz şi Weis, în cazul creditelor acordate de bănci pentru proiecte riscante ale investitorilor. Prin ipotezele puse cu privire la aceste efecte, ele preiau şi efectul informaţiei incomplete (sau, mai general, al asimetriei informaţionale). Reţinem, totuşi, doar efectul de selecţie adversă şi nu şi efectul de stimulare adversă deoarece acesta din urmă este de natura hazardului moral, efect pe care-l tratăm separat.

[22] Într-un fel, efectul de fitil este extrem de simptomatic chiar pentru problematica sistemelor vii (în sensul logic, acceptat aici şi nu în sensul organic, clasic). Într-adevăr, aşa cum este el definit, efectul de fitil are o foarte mare autonomie faţă de mediul în care se produce fenomenul analizat, ceea ce conduce la concluzia existenţei unei membrane relativ opace de asigurare a identităţii. În plus, are o capacitate autopoietică, adică o capacitate de a se auto-genera şi auto-regenera. O limită importantă a efectului de fitil, relativ la conceptul de sistem viu, este, totuşi, aceea că procesul întreţinut de acest efect are o autonomie excesivă faţă de mediu (efectul de fitil este efemer, el nu poate garanta perpetuarea procesului sine die sau, cel puţin, atâta timp cât poate extrage entropie joasă din mediu). Aceeaşi particularitate care face ca el să aibă o mare independenţă faţă de mediu (membrana relativ opacă) face ca alimentarea cu entropie joasă din mediu să fie obturată. Aşadar, efectul de fitil are importanţă conceptuală sau metodologică mai ales sub aspectul posibilităţii generării de procese locale care, apoi, în mod deliberat, să fie extinse (generalizate) sau, invers, adică sub aspectul localizării unor procese care nu trebuie să se extindă sau a căror generalitate trebuie redusă.

[23] De observat strânsa legătură între efectul de fitil şi consideraţiile care se pot face cu privire la structurile disipative (structuri între care sistemele vii – organice sau logice – sunt dintre cele mai importante).

[24] Efectul mai este cunoscut sub denumirea de efect al aşteptării, şi stă, desigur, alături de alţi factori, la formarea anticipaţiilor raţionale.

[25] Putem menţiona, aici, o cunoscută problemă, problema lui Newcomb, care cere ca o politică publică să aibă un anumit grad de non-transparenţă pentru a i se asigura eficacitatea (adică pentru a evita măsurile de contracarare din partea actorului economic, măsuri care pot determina ratarea obiectivului anunţat). Îndeosebi anunţurile de politică monetară (ca urmare a caracterului lor non-imperativ, persuasiv) sunt supuse acestui efect.

Comentarii

- Nu există comentarii la acest subiect.